Alzheimer este afecţiunea care degradează progresiv funcţiile creierului şi care, contrar credinţei că afectează bătrânii, primele modificări apar în jurul vârstei de 35-40 de ani, după cum atrage atenţia prof. dr. Cătălina Tudose. Iar acesta nu este singurul mit creat în jurul bolii care afectează aproape 40 de milioane de oameni în întreaga lume. Iată câteva dintre ele:

1. Alzheimer nu ucide

Deşi mulţi bolnavi de Alzheimer pot trăi o lungă perioadă de timp, încă nu a existat vreun supravieţuitor. Deocamdată nu au fost descoperite tratamente sau metode de prevenire. Alzheimer distruge celulele creierului, afectează memoria, provoacă comportamente ciudate şi alterează funcţiile organismului.

2. Alzheimer afectează numai persoanele vârstnice

Într-adevăr, cele mai multe dintre persoanele afectate de această boală au peste 60 de ani, dar primele manifestări pot apărea încă de la vârsta de 30 de ani

3. Alzheimer este ereditar

Dacă ai un părinte sau un bunic care suferă de această afecţiune riscul de a dezvolta şi tu această boală este, într-adevăr, mai mare, dar nu este o regulă că acest lucru se va întâmpla. Oamenii pot moşteni genele de risc, dar nu şi boala.

4. Alzheimer poate fi prevenit

În fiecare zi sunt efectuate studii clinice pentru a găsi o cale de a preveni şi de a trata boala Alzheimer, dar până acum niciunul dintre aceastea nu a avut vreun rezultat pozitiv. Există modalităţi prin care oamenii cred că pot încetini evoluţia bolii, de exemplu prin respectarea unei diete sănătoase, dar această afecţiune reprezintă singura cauză de deces care nu poate fi prevenită, vindecată sau încetinită.

5. Nu este boala Alzheimer dacă bolnavul îşi aminteşte câte ceva

Chiar dacă boala Alzheimer afectează memoria bolnavilor, cei care suferă de această afecţiune îşi pot aminti anumite lucruri. În stadiul incipient, amintirile vechi nu par a fi afectate, dar pacienţii pot uita experienţele trăite recent. Uneori, oamenii ce suferă de această boală pot avea zile în care simt că starea lor s-a îmbunătăţit, dar acest lucru este de scurtă durată.

POVEȘTI TERAPEUTICE

Cincizeci de ani de politețe

Un cuplu și-a sărbătorit nunta de aur, după ani lungi de căsnicie. In timp ce luau micul dejun împreună, femeia se gândi:

„De cincizeci de ani, întotdeauna am avut grijă de soțul meu și i-am dat partea crocantă din chifla de la micul dejun. Astazi, în sfârșit, vreau să mă bucur de această delicatesă eu însămi.”

A întins unt peste jumătatea crocantă de sus și i-a dat soțului cealaltă jumătate. In ciuda așteptărilor ei, el a fost foarte mulțumit, i-a sărutat mâna și i-a spus:

„Draga mea, tocmai mi-ai dăruit cea mai frumoasă bucurie a zilei. De peste cincizeci de ani n-am mai mâncat partea de jos a chiflei, care-mi place cel mai mult. Intotdeauna m-am gândit ca tu ar trebui să o mănânci, fiindcă-ți place atât de mult”.

 

Povestea mărului

A fost odată, de mult, un măr uriaș. Un băiețel venea mereu să se joace pe lânga el, se urca până la vârful lui, gusta din mere, adormea fericit la umbra copacului. Ce mai! Ii placea tare mult copacul lui, iar marul îl iubea și el tare mult. Dar, într-o zi, băiețelul veni lângă copacul sau, foarte abătut. Copacul îl îmbie: ”Vino să te joci cu mine!” Băiețelul îi răspunse:

”Nu mai sunt copil mic, să-mi găsesc de joaca în jurul copacilor! Vreau jucării, dar am nevoie de bani, ca să le cumpăr!” ”Imi pare rău, nu am bani, dar poți culege toate merele mele și să le vinzi. Astfel, vei face bani destui, pentru a-ți cumpăra jucării.”

Cât de fericit era băiatul acum! El culese merele și cu ele pleca bucuros. Dar, după aceea, el înceta să mai vină să viziteze copacul. Mărul era tare trist, căci îi era dor de copil.

Dar într-o zi, copilul veni iar la vechiul sau prieten, care-l îmbie:

“Vino să te joci cu mine!”  ”N-am timp de joacă! Răspunse băiatul. Trebuie să muncesc pentru familia mea. Avem nevoie de o casă în care să ne adăpostim. Poți să mă ajuți?” ”Imi pare rău, dar eu nu am nici o casă să-ți dau, fu răspunsul copacului. Dar poți să tai crengile mele și să-ți faci o casă din ele.”

Așa că băiatul se apucă să taie toate crengile copacului și plecă fericit. Copacul s-a bucurat să-l facă pe băiat iarași fericit, dar, după ce plecă, băiatul nu se mai întoarse la copac. Copacul era iar trist și singuratic.

Intr-o zi călduroasă, de vară, baiatul sosi iar, spre fericirea copacului. ”Vino să te joci cu mine”, a spus el. ”Oh! Sunt tare trist și simt că îmbătrânesc. Aș dori să călătoresc pe mare și să mă odihnesc. Poți să-mi dai o barcă?”

”Poți folosi trunchiul meu ca să-ți construiești o barcă. Astfel, vei putea să călătorești fericit spre zări îndepărtate.” Așa că băiatul taie trunchiul și-și făcu o barcă, cu care călători pe mări timp îndelungat.

După mulți ani, se reîntoarse la copac. Copacul îi spuse:

”Imi pare rău, băiatul meu, dar nu mai am nimic să-ți dau. Nu mai am mere pentru tine.”

”Nu am dinți să le mănânc!” a spus băiatul. ”Nici trunchi să te urci pe el.” ”Sunt prea bătrân pentru asta, acum”, fu răspunsul băiatului.

“Nu mai am, într-adevar, nimic să-ți ofer; poate, doar rădăcinile mele, care se sting”, a zis copacul cu lacrimi.

”Nu mai am nevoie de nimic; doar un loc de odihnă. Sunt foarte obosit, după toți acești ani!,” a răspuns băiatul.

”Foarte bine! Rădăcinile mele sunt cel mai bun loc de odihnă.Vino, vino și stai aici, cu mine și te odihnește!”

Băiatul s-a așezat lângă copac, iar copacul era fericit, zâmbind printre lacrimi.